Investigații: documentare, monitorizare, supraveghere

  • Home
  • Investigații: documentare, monitorizare, supraveghere
Investigații: documentare, monitorizare, supraveghere

Compania noastră asigură investigații complete, prin culegerea de informații din mediul profesional, relațional sau domiciliar, precum și din mediul online.

Totodată, compania noastră realizează supravegheri operative atât pe momente de interes, cât și pe perioade medii sau lungi, inclusiv în regim de continuitate.

De asemenea, pot fi realizate activități de monitorizare a programului, a deplasărilor, inventarierea și studierea cercului relațional, precum și a activităților din mediul online.

În funcție de solicitări, se poate asigura documentarea video și audio, cu respectarea condițiilor de legalitate.

Condițiile legale și detaliile privind metodele și mijloacele de acțiune sunt analizate împreună cu clientul înainte de inițierea investigației, astfel încât să existe o foarte bună înțelegere a cazului și un acord deplin asupra obiectivelor convenite.

Beneficiarii investigațiilor pot fi persoane fizice sau juridice, cu un interes legitim de a cunoaște comportamentul public și profilul moral al unei persoane, integritatea angajaților săi sau a candidaților pentru poziții sensibile, bonitatea și seriozitatea unor (potențiali) clienți sau  parteneri de afaceri.

De asemenea, beneficiari pot fi persoane fizice sau juridice cu necesități legitime de autoprotecție.

Compania asigură protecţia împotriva scurgerii unor informaţii din sfera vieţii private sau a activităţii agenţilor economici care doresc să păstreze confidenţialitatea acestora.

ro_RORomână