Antifraudă

Antifraudă

Investigațiile antifraudă și de integritate au ca scop cunoașterea, prevenirea și descurajarea riscurilor ce pot genera prejudicii unei persoane juridice sau fizice, precum și strângerea de probe privind săvârșirea unor fraude.

Investigațiile pot viza:

1.Stabilirea autorilor unor fraude, a împrejurărilor comiterii acesteia, evaluarea impactului și oferirea unui plan de răspuns;

2.Comportamentul și integritatea managerilor cu poziții critice în firmă :

  • cunoașterea unor posibile vicii: consum de droguri sau alte substanțe asociate, consum exagerat de alcool, practicarea de pariuri sau a altor jocuri de noroc;
  • frecventarea unor medii de criminalitate sau moravuri ușoare;
  • relații interesate (favorizare/ defavorizare) cu clienți sau parteneri ai firmei;
  • relații neconforme (de favorizare sau de dependență) cu subordonați sau șefi ierarhici;
  • loialitatea față de firmă, îndeplinirea corectă a atribuțiilor și țintelor asumate.

3.Comportamentul și integritatea (viitorilor) angajaților

  • compatibilitatea cu cerinţele posturilor pe care le ocupă sau urmează să le ocupe (anchete de moralitate, condiţia economico-socială şi moral-etică);
  • loialitatea şi corectitudinea față de firmă;
  • respectarea procedurilor sau a programului de lucru;
  • îndeplinirea sarcinilor profesionale specifice;
  • modul în care respectă secretul profesional;
  • sustrageri de bunuri;
  • distrugerea de bunuri din neglijență sau cu intenție;
  • relații neconforme cu colegi sau șefi ierarhici.

4.Bonitatea, solvabilitatea, credibilitatea și integritatea clienților sau partenerilor

  • probleme financiare sau de bonitate;
  • întârzierea termenelor de execuție sau de plată;
  • probleme de calitate a serviciilor sau mărfurilor furnizate;
  • utilizarea unor metode circumscrise infracțiunilor de corupție sau neconforme în relațiile de afaceri;
  • obţinerea de date privind antecedentele comerciale şi cazierele comerciale ale partenerilor de afaceri actuali sau viitori;
  • obţinerea de informaţii privind fraude în domeniul comerţului (clienţi rău platnici, reţele de firme organizate pentru fraudă etc.);
  • prevenirea colaborării cu parteneri dubioşi sau cu intenţii delictuale;
  • identificarea debitorilor, stabilirea solvabilităţii lor şi a bunurilor care urmează a fi executate pe cale judecătorească;
  • apărarea interesului companiilor de asigurări de bunuri şi persoane împotriva pretendenţilor şi solicitărilor frauduloase sau nejustificate de compensaţii materiale din partea asiguraţilor.

La solicitarea clientului, verificăm eficienţa sistemelor de securitate și evaluăm activitatea agenţilor de pază.

Fraudarea o pot comite angajații și administratorii firmelor, clienții ori partenerii de afaceri.

Compania noastră oferă și posibilitatea contractării de servicii de sensibilizare a angajaților și dezvoltarea unui pachet normativ intern antifraudă.

General Investigations nu substituie comisiile interne de cercetare disciplinară ori responsabilii de integritate, ci aduce plusvaloarea cercetării independente, complexe și discrete a faptelor, împrejurărilor și persoanelor implicate.

General Investigations vă ajută să evitați pierderi financiare rezultate din derularea defectuoasă a proceselor operaționale (producție, inventariere, cântărire, înregistrare, distribuție, vânzări, încasări etc.), administrarea neconformă a bunurilor, procese penale sau civile cauzate de dovezi arhivate incorect sau pierdute, să obțineți informații obiective de la o terță parte și să protejați reputația brandului.

ro_RORomână